Al doilea articol din seria Perceived AGI e despre entropie
Al doilea articol din seria Perceived AGI e pe arXiv. Când stăm de vorbă, ezităm, ne îndoim, ne simțim stările unii altora. În articol mă întreb cum ar putea și un asistent AI să aibă așa ceva.

Al doilea articol din seria Perceived AGI, Entropy in Conversational AI, este acum disponibil pe site-ul arXiv. Primul, Perceived AGI, e publicat din iulie.
Când stăm de vorbă, nu facem doar schimb de informații. Ezităm, ne îndoim, ne simțim stările unii altora. Asistenții AI sunt gândiți fix invers: să dea un răspuns clar și logic la orice îi întrebi. E util, dar tot de aceea ai uneori impresia că vorbești singur.
Nu rezolvi nimic dacă îl lași să aleagă cuvintele la întâmplare. Se repetă mai puțin, dar e ca și cum ar da cu zarul: nu duce nimic cu el de la o replică la alta. Noi vrem altceva: răspunsuri pe care nu le poți ghici dinainte, dar care, puse cap la cap, au un fir al lor, ca la un om. Asta numesc eu entropie în articol, și o definesc în așa fel încât să se poată măsura.
Pe urmă am încercat ceva simplu: peste un model obișnuit, neatins, am pus un mecanism mic care ține minte câte ceva de la o replică la alta și își alege răspunsul în funcție de asta. Pe modelul mic pe care l-am testat, majoritatea predicțiilor nu s-au adeverit. Scrie negru pe alb în articol. Ce rămâne în picioare sunt definiția și testul, pe care oricine le poate relua pe un model mai mare.
De ce să-ți bați capul cu așa ceva? Pentru că, dacă luăm în serios și ezitările dintr-o conversație, nu doar informația, putem ajunge la asistenți mai empatici, cu care poți vorbi omenește. Și pentru că oamenii se atașează altfel de ceva care pare să aibă o viață interioară. Tocmai de aceea, așa ceva trebuie verificat după reguli stabilite dinainte, nu doar afirmat. Dacă oamenii chiar simt că e o minte acolo, asta rămâne de văzut în studiul următor, cu oameni.


